Nila, Nila... Achime, Achime... Paraschive, Paraschive...

Mi-e dor de serile in care un ceai cald cu miere si un apus de soare la adapostul unui geam mare dadeau impresia ca toate lucrurile or sa fie bune, ca maine este o idee indepartata purtata in spate de doi gnomi mici cu caciulite verzi si haioase care au buzunare ascunse in care tin acadele, cand tranzitia dintre vis si realitate era doar un miraj ce se putea indeparta cu usurinta iar oamenii erau doar pacle dense de cuvinte ce se puteau indeparta cu un vant bun din pupa. Si acum imi doresc ca dupa ca ma ascund in asternuturile mele mari, si plang pe infundate muscand din perna, sa vina o briza care sa-mi dea draperiile la o parte si sa vad cum rasare soarele desi acele ceasornicului arata miezul noptii si din colturile incaperii mele sa iasa spiridusi care sa-mi dea eugenii cu care sa ma imbuneze.