Fridei care uraste geometria in spatiu

Din lumea mea – spre lumea ta – sunt doar cercuri de creta. E la fel de firesc ca atunci cand saream sotronul si uitam sa ne mai oprim la vederea axului care separa cercul cel mare in doua parti aproape identice, si ne continuam aventura pe dalele trotuarului, undeva intre A si z, mereu razand si visand, dala cu dala, pana cand noi oboseam dar picioarele noastre continuau intrecerea prin lanuri si rauri, chicotind si imbrancindu-se mereu si mereu. Pe vremea aia eu eram Agatha si tu il iubeai pe Liviu. Era la fel de simplu ca atunci cand imparteam aceeasi foaie din caietul de matematica sau cand scriam aceeasi poezie. Intre timp am invatat sa prind tantarii in zbor, dar, in secret, eu inca mai sunt Agatha si tu inca il mai iubesti pe Liviu, pentru ca numai el miroase a pagini ude si galbene si poate putin a copilarie.