luni, 26 aprilie 2010

Asumarea reuşitei

De o săptămână sunt ţintuită de cea mai grea boală a omenirii, care-mi intunecă privirea, işi bate joc de conexiunile mele sinaptice (şi aşa reduse numeric), provoacă depresie şi lipsă de apetit (în toate domeniile), si cel mai greu, mă împiedică să socializez pe motiv de contagiune. Da, e ea - viroza respiratorie. Mi s-a spus că exagerez, că ochiul meu stâng, care lăcrimează nonstop şi este aidoma unei pere româneşti (mică, găunosă, şi care nu este niciodată cum pare) care a stat prea mult în soare, nu face decât sa-mi complimentenze şi să accentueze trasăturile puţin exotice. Degeaba exclami că de fapt el se închide şi suferă, iar că trăsături exotice nu înseamnă să ai un ochi rotund şi unul pe jumătate roşu şi inert dar care reuşeşte totuşi să cuprindă toată ura şi lamentările corpului. Iar nasul, la fel ca şi cel al lui Rudoph luminează prin noaptea înstelată şi se revarsă la fel ca şi cosiţle Cosânzenei în aştepterea partenerului.
Aşa că după o duzină de şerveţele consumate şi aruncate pe jos într-un mod simbolic de exprimare a frustrării pricinuite de faptul că lumea nu a stat pe loc şi nu a suferit cu mine, după mai multe căni de cafea care să reflecte poziţia mea privind dominaţia mogulilor de pliculeţe de ceai care au pus monopol pe piaţa lichidelor ce trebuiesc administrate la "boală" şi mai multe telefoane date cu noua mea voce sexi în care îmi anunţam apropiaţii că trebuie să-şi plătească scadenţele la bancă, asta pentru a expima profundul meu ..., bine, asta pentru amuzamentul propriu, am dat peste acest filmuleţ care m-a deprimat. Nu il recomand celor ca mine care preferă să stea în pat cu rolori de şerveţele în nas, să blesteme soarta, şi să aştepte o livrare specială de cartofi prăjiţi de la un admirator secret.
În rest, te învaţă că puterea e în tine, că atât timp cât îţi doreşti poţi să schimbi lumea şi percepţiile şi mai ales poţi să mergi mai departe.


sâmbătă, 17 aprilie 2010

Pentru toti oamenii muncii

Pentru ca se preconizeaza ca in curand, la un muc calator, un stranut puber si implicit neascultator, o ciuma virulenta sau o miserupista acuta "organul de stat" ne va face o vizita de curtoazie, sa ne mai intrebe de una alta, va ofer un decupaj dintr-un ziar care sa va serveasca drept scutire.
Asa ca atunci cand vedeti o burtica si dupa colt si organul, sa aveti la indemana aceasta cercetare stiintifica care sa explice halul in care sunteti si de ce aveti nevoie de un concediu platit departe de locul de munca.




marți, 13 aprilie 2010

Lui G.V.

Filis cea tristă
se caută în fiecare bulb de floare
care refuză să explodeze cu încăpăţânare
Care se ascunde în şotronul de cretă albastră
şi sare cu talpile arse cur cubeul
Care în fiecare dimineaţă când moare injură cu vână coconul de lapte
Filis e tristă şi scuipă cu ură în stele
şi râvna o cupride de tâmple şi-o trânteşte
O excită curbura loviturilor tale
Şi fumul perpetu al glandelor mui ate
Filis cea tristă
Se sinucide cu fiecare tigare

duminică, 11 aprilie 2010

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Only the strong


Pentru mult timp am crezut că sunt singura din lume care se simtea amenintata de o bucata de pâine pe jumătate ronţăită. Ei bine, ai mei părinţi, în infinita întelepciune psihi-pedagogico-nutriţionistă, la mare modă în perioada lui nea Nicu, se hotărâseră să-mi împartă un mare secret şi anume povestea bucatelor fermecate, pe care dacă le incepeai dar nu le terminai, urmau să te strige şi să te urmărească până şi în vis. Incredibil câte ştiau pentru că aşa se si întâmpla. Cum închideam ochii, cum apăreau alţi doi, mult mai mari şi mai pătrunzători, ai unei bucăţi de pâine malefice care făcea bale la gură în timp ce repata obsesiv “FILIS, DE CE NU M-AI MÂNCAT? FILIS! FILIS! FILIS! Şi încă o scurgere bucală “MĂNÂNCĂ-MĂ! MĂNÂNCĂ-MĂ AM ZIS! Şi mă trezeam cu sodori reci şi promiteam că nu voi mai lăsa nici o îmbucătură să sufere din cauza mea şi le voi trimite pe toate în paradisul meu intestinal.
Nu mic a fost şocul meu când am descoperit că nu sunt singura care avea contact cu această lume absconsă. Ei bine altă explicaţie nu am pentru faptul că în ziua de Paşte au fost peste o mie de cazuri primite la urgenţă numai în Bucuresti, dintre care 60 au fost de comă. Si nu e sărbătoare daca nu ţine trei zile. Aşa am descoperit eu că nu există numai felii de pâine obsedate ci o întreagă metropolă ascunsă cu locuitori precum pasca fatală, pulpa nefastă, drobul răzbunător şi oul perfid. Ca să nu mai vorbim de suratele cele mai malefice care nu se lasă până când nu te îmbracă ca într-o vrajă, la fel ca şi ielele, şi efectiv te forţeză să nu le lasi neterminate - tuica vinul şi cu berea. A treia fiind mai pricăjită, cele 2 surori mai mari şi mai întelepte îşi bagă întotdeauna coada în încercare lor de a nu strica reputaţie acestei surori mai mici şi plăpânde. Nici măcar nu pot sa-mi imaginez teroarea prin care trece cetăţeanul respectabil, cap de familie, când nu ştie cum să scape de sticla psihopată care aleargă şi urlă şi se tăvăleşte “Bea-mă, bea-mă, bea-mă! Să nu poată el să pună geană pe geană că hop şi stica cu ochii bulbaţi “Nelule, trezeşte-te şi bea-mă, bea-mă toată”. Şi nici măcar încercarea disperată de a se ascunde la naşi sau cumetri să nu dea roade pentru că ochii de ţuică nu te uită şi nu te iartă “Nelule, nu mă împărţi, eu sunt numai a ta, numai a ta, toată a ta! Acum Nelule, acum!” Ei bine, poate cineva să-l condamne?