marți, 27 iulie 2010

Trei


D. a ridicat incet ochii si s-a uitat lung spre rafturi. Una, doua, trei. A suflat cu convingere in pestele balon pe care il primise de la Delia pana cand acesta o ridica incet de la sol. Una, doua, trei. Dadu drumul pestelui si escalada singura restul de drum ramas pana la cea mai inalta carte. Sufla cu putere dar nu reusi decat sa ridice praful. Asa ca isi despleti parul cu care sterse copertile groase din carton. Apoi, impletind parul in doua, lega o parte a lui de marginea cea mai rigida a Marii Istorii a Eticii Germane si o parte si-l infasura ca o esarfa de matase la gat apoi isi pipai din obisnuinta buzunarele. Una, doua, trei tigari. Le scoase din pachet si amintindu-si de cursurile de origami facu din ele o lebeda cu un pian in loc de cioc si incepu sa cante. Cioranul de sub piciorul ei drept incepu sa se dezechilibreze si se pierdu in sectiunea aventuri cu doua rafturi mai jos, luand-o in avantul lui si pe Mimi, lebada pian care pluti pana la calimara uitata deschisa pe jos. O lovi cu o clapa si incepu sa inoate pe suprafata vascoasa lasand in urma literele solide din alfabetul aramaic. Unde oare o fi invatat, gandi D, in timp ce Cioranul de sub piciorul stang se dezechilibra si el din curiozitatea specifica, lasand-o pe D sa pluteasca pana la raftul al doilea unde se opri brusc. Din spatele paginilor Gellu se uita la piciorele ei lungi care atarnau chiar deasupra lui. Una… doua… trei… da, trei alunite.

joi, 22 iulie 2010

Complotul diacriticelor

Pana si a-ul meu a renuntat la accesorii din cauza caldurii. Era de asteptat dupa ce si i-ul a pretins ca si-a pierdut caciulita preferata cu reni in timp ce alerga sa prinda 40-ul iar s a venit plangand cu sughituri si tremurand de teama celor care i-au furat virgula in Piata Chiliei. Numai t cel timid, zambind strengareste de sub mustata lui incipienta, a recunoscut cu nonsalanta specific adolescentina ca si-a vandut virgula in Piata Ovidiu, in spatele Casei cu Lei, in schimbul unui ghiveci cu o planta de marijuana. A motivat ca ingrijirea unei plante il face mai responsabil si este chiar un prag important in drumul lui spre maturizare.

miercuri, 21 iulie 2010

Fridei care uraste geometria in spatiu

Din lumea mea – spre lumea ta – sunt doar cercuri de creta. E la fel de firesc ca atunci cand saream sotronul si uitam sa ne mai oprim la vederea axului care separa cercul cel mare in doua parti aproape identice, si ne continuam aventura pe dalele trotuarului, undeva intre A si z, mereu razand si visand, dala cu dala, pana cand noi oboseam dar picioarele noastre continuau intrecerea prin lanuri si rauri, chicotind si imbrancindu-se mereu si mereu. Pe vremea aia eu eram Agatha si tu il iubeai pe Liviu. Era la fel de simplu ca atunci cand imparteam aceeasi foaie din caietul de matematica sau cand scriam aceeasi poezie. Intre timp am invatat sa prind tantarii in zbor, dar, in secret, eu inca mai sunt Agatha si tu inca il mai iubesti pe Liviu, pentru ca numai el miroase a pagini ude si galbene si poate putin a copilarie.

sâmbătă, 17 iulie 2010

No comment


Consiliul Judeţean Constanţa a comasat instituţiile culturale, iar după 50 de ani de existenţă opera constănţeană este desfiinţată.
Din cei 1.021 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Constanţa au fost concediaţi 353. Dintre aceştia, 292 sunt artişti.

luni, 12 iulie 2010

Nopti ca acestea

Mi-am promis că nu-ţi mai scriu. Dar la fel cum întarzii la toate intâlnirile, la fel de greu mi-e să mă ţin de promisiuni. Cu atât mai mult în nopţi ca aceasta când cireşele se storc de vlagă construind scări cu trepte de marmură spre zenit. Şi cu fiecare treaptă, stelele se transformă în licurici iar cireşele gălăgioase se înghesuie în galaxii lăptoase. Ne-am adăpostit împreună de atâtea ori când ploua cu sâmburi încât trupul tău părea întreg doar atunci când mă purtai la gât. Frunzele mâinilor tale m-au adăpostit de toate singurătăţile încât, pe ascuns, mi-am dezlegat vocea şi i-am dat voie să caute vântul care-ţi mângâie tâmplele. Ce degete îţi mângîie dealurile spatelui? Ce ochi îţi cântă la ureche? Cine îmi poartă dorurile şi crizele şi fricile? Cine rătăceşte iar şi iar în povestea buzelor tale?
Uitările mele se ruşinează şi ele la fiecare mângăiere, la fiecare vers, la fiecare amintire.
Poate e vina rosului de cireşe care luminează în nopţi ca aceastea.