vineri, 24 decembrie 2010

Draga domnule in etate,


Sau Mos Craciun, dar am invatat in scoala ca nu e politicos sa te adresezi unei persoane varstnice cu apelativul mosule, iar ultimul lucru pe care il doresc in acest moment este sa supar un domn jovial si bucalat care indeplineste dorinte. Deci: Draga domnule, imi pari o persoana foarte cumsecade in primul rand pentru faptul ca te deplasezi cu saniuta si pentru faptul ca nu iti maschezi burtica. Plus ca am auzit ca mirosi a scortisoara si a prajiturele, de aceea o sa te rog anul acesta sa ma tii in brate, cam vreo 15-20 de minute, sa ma lasi sa-ti fac rotocoale in barba si sa-ti povestesc aventurile mele din copilarie iar tu sa razi din tot sufletul pana cand iti aluneca ochelarii de pe nas si sa-mi povestestesi apoi si tu intamplari de la poluri, cu reni si elfi si sa bem din ceaiul aromat cu mar si portocala, sa ne incalzim degetele de la picioare la urmele lasate de foc iar eu sa ma pierd in firul povestilor si sa alerg spre taramuri cu ninsoare eterna unde nu este niciodata frig. Iar cand ma trezesc sa gasesc cafeaua calda si trei cupcakes langa, o sinsila cu ochi mari care sa-mi sara in brate si sa se alinte, o pereche de patine si un praf magic care imi va da curajul sa incalt acele patine si nu in ultimul rand o patura mare, mare, mare, cea mai mare si mai calduroasa, tesuta in culori care inca nu s-au inventat care sa-mi tina cald si mie si sinsilei in noptile noastre de filme cu gangsteri, ciocolata calda cu rom si tarta de lime. Atat de calduroasa incat atunci cand degetele picioarelor mele incearca sa evadeze sa fie invelite la loc de ciucuri rosiatici si pufosi. Si daca nu sunt prea insistenta o provizie permanenta de cupcakes si un borcan nesfarsit de ciocolata.

Cu toata simpatia din lume si cel mai profund respect,
Filis
(apropo, sa stii ca in seara asta ma gasesti la Medgidia, cum intri in casa, treci de primul hol, intri pe al doilea si e prima camera la stanga. Ai grija la Morcoveata cara doarme in fata usii, sa nu o calci, pentru ca noi banuim ca e gestanta, cam de vreo sase luni, ni se pare si noua cam suspect ca nu se inregistreaza nici o schimbare, dar oricum trebuie ocrotita si rasfatata ca orice pisica nitel dereglata hormonal.)
(apropo2: ar fi politicos sa aduci si ceva pentru mama si tata pentru ca sunt prea seriosi 365 de zile pe an.)
(apropo3: si daca poti sa pui o vorba buna si pt bunicu' care trebuie sa-si regaseasca bucuria, si atunci cand ma vede sa nu mai planga ci eventual, ca in copilarie, sa se aseze pe vine la capatul strazii, cu bratele larg deschise iar eu sa alerg cat de tare pot pentru a ajunge cat mai repede in acele brate pline de alint (sa stii ca fizic semanati foarte mult, numai ca el nu are barba si nici rosul nu-l complimenteaza asa de bine))
(si nu in ultimul rand sa ai grija si de nea' Gica. Da, e cel cu care joaca tata sah si table)
Si pentru ca esti asa bun cu toata lumea, vreau doar sa stii ca atunci cand te simti mai singur si poate o leaca mai trist, iar prajiturile cu lapte nu te mai ajuta sa dormi linistit, poti sa treci oricand in vizita, sa mai depanam amintiri, sa citim impreuna, sa jucam monopoly si sa ne ascundem de frig in patura mea uriasa mancand cupcakes pana la urmatoarea ninsoare.

miercuri, 15 decembrie 2010

Nila, Nila... Achime, Achime... Paraschive, Paraschive...

Mi-e dor de serile in care un ceai cald cu miere si un apus de soare la adapostul unui geam mare dadeau impresia ca toate lucrurile or sa fie bune, ca maine este o idee indepartata purtata in spate de doi gnomi mici cu caciulite verzi si haioase care au buzunare ascunse in care tin acadele, cand tranzitia dintre vis si realitate era doar un miraj ce se putea indeparta cu usurinta iar oamenii erau doar pacle dense de cuvinte ce se puteau indeparta cu un vant bun din pupa. Si acum imi doresc ca dupa ca ma ascund in asternuturile mele mari, si plang pe infundate muscand din perna, sa vina o briza care sa-mi dea draperiile la o parte si sa vad cum rasare soarele desi acele ceasornicului arata miezul noptii si din colturile incaperii mele sa iasa spiridusi care sa-mi dea eugenii cu care sa ma imbuneze.

marți, 14 decembrie 2010

Gina se ridica alene sprijinindu-se intr-un cot. Auzi, tu crezi ca veveritele se sinucid? Paul mormai cu fata in perna si se rostogoli pana la piciorul patului. Mai stii cand te ascundeai in dulap si ma pandeai chicotind la fiecare gest desi si tu si eu stiam unde esti, dar ne continuam jocul pana cand te apucau carceii de la atata ras si de la atata contorsiune si te desfaceai ca un ghem de ata aruncat pe mocheta. Ti se plimbau si tumultul si credinta prin ochii tai inchisi incercand sa mai pastrezi ceva din vartejul caderii. Si cu cat cadeai mai mult cu atat ma pierdeam mai mult. Gina se tarai pana la marginea patului unde alunca usor cu obrazul lipit de metalul rece. Mai vrei apa, Veve? si isi lipi buzele moi de buzele lui crapate. Gura ii se deschise putin cat sa il nelinisteasca umiditatea gurii ei iar ea ii impinse rapid cu varful limbii doza de litiul. Totul o sa fie bine Veve! Totul o sa fie bine!

duminică, 10 octombrie 2010

Doua mici stiri

Ori stirile de la 6 dimineata sunt ciudate ori sunt printre putinii care inca se minuneaza de ingeniozitatea romaneasca (fara ambalaj in stelute)

- Sfanta Paraschiva are pagina pe facebook cu peste 5000 de fani!
http://www.facebook.com/search/?init=quick&q=paraschiva%20&tas=0.47290964987273276&ref=ts#!/pages/Saint-Paraschiva-of-Iasi/43921088478

- Un preot a fugit in Grecia cu 30 de maici.

SAY WHAT????!!!!

vineri, 1 octombrie 2010

Dualitate II

- Sper ca naivitatea mea copilareasca sa supravietuiasca si sa nu-si piarda increderea oarba in oameni, in bine, in reclame,in finaluri fericite, luminite, mici printi,castele si balerine care se plimba pe stele, in vata pe bat, in miraje, si in penite.
- Sper sa nu ma simt niciodata mai mare decat sunt sau mai mica decat pot fi.
- Sper sa nu-mi gasesc niciodata scuze cand nu o sa ma mai pierd in jocul culorilor din ceai, cand nu o sa mai sar sotronul uitat pe strada de copii, cand nu sa ma plimb aiurea pe strazi necunoscute, cand nu o sa mai pierd timpul fotografiand omide (asa le zic eu, e mai calduros)sau o sa inchid cartea deschizand televizorul.
- Sper sa nu ma mai fac mica de fiecare data cand cineva tipa intr-o incapere si sa nu ma mai apuce frica cand vad, aud sau fac ceva ce nu-mi place
- Sper sa nu ma opresc niciodata din mancat prajituri doar pentru faptul ca ingrasa
- Sper sa pot cobori din copacii in care ma urc, pentru ca desi imi tremura genunchii inca ma pot urca in ei.
- Sper sa nu se creeze frezii artificiale doar pentru a vinde mai multe
- Sper ca intr-o zi lucrurile, spatiile sau sentimentele noi sa nu-mi aduca aminte tot de EL
- Sper ca oamenii sa ajunga sa absoarba din energia mea fara sa ajunga la capatul ei.
- Sper sa nu-mi pierd niciodata obiceiul de a merge cu ochii inchisi pe strada de fiecare data cand sunt singura si fericita.
- Sper ca Iren sa scrie des in blogul ei ca sa nu abtin sa-l citesc de fiecare data cand vreau, pastrandu-l ca pe o inghetata pentru momente de cumpana.
- Sper sa nu uit niciodata sa zic multumesc sau scuza-ma!
- Sper sa pot sa iubesc la fel de mult si sa-mi permit sa fiu fericita
- Sper sa ajung sa inteleg ca toti suntem doar oameni si ne este permis sa gresim.
- Sper ca maine sa nu uit, sa nu ma inaspresc, sa nu-mi creasca ghimpi si radacini atoase, sa nu-mi cada colturile gurii si mai ales sa nu renunt la mine.

Dualitate I

Uneori am impresia ca mintea e ciudata si plina de toane. A mea cel putin e fan dualiate - putin obsesiv compulsiva, destul de sado-masochista mereu parcurgand un drum cu multe noduri care de fiecare data se divizeaza in doua drumuri adiacente la intersectia carora indicatorul a fost tasat de vreme si intemperii. Urasc sa fiu indecisa, sa dau inapoi, sa fac compromisuri, si cel mai mult sa regret. Daca noi suntem suma deciziilor luate, atunci undeva am cotit pe un drum care nu este prea prietenos.

vineri, 3 septembrie 2010

Cainii i-am gasit, unde sunt covrigii????!!!!

vineri, 27 august 2010

Inca o data imi iau bocceluta in spinare in care am inghesuit toate sperantele si idealurile mele, alaturi de un borcan de zacusca de la mama si niste bani pititi de tata. Specimenul adult pe care l-au produs e pregatit sa-si toceasca pingelele pe alte meleaguri, pe unde se aude ca se plimba liberi cainii cu covrigi in coada si omizile de zahar ars iar pomul iluziilor materializate rodeste in fiecare zi. Cu capul plin de idei contradictorii, stomacul contractat ca PIB-ul si fundul prins in sipci ma indept catre noi praguri. Oare ma prinde cineva daca ma lovesc?

vineri, 20 august 2010

...

Marinari cu iz de betadină
Din gât, pornesc a canta
Serenadă. E tristă şi plină
De iubiri, ce nu pot învia.

Astmatic, un vers se revarsă
Din negura nopţii teşit
Vaporu-i pribeag, iar spre coastă
S-a-necat un răsărit.

luni, 16 august 2010

Leapsa

Mana mea lasa o dunga rosie
si larga pe fata
de amieze intregi ma rasucesc pe varfuri
si descompun titireze coreene
din cele complicate care au filamente de siguranta
si ma tot invart in gol
ca o balerina mecanica stricata
cum iti place tie sa spui
din aceea luata de la chinezi
la super oferta pentru ziua unei cunostinte indepartate
iar iti tocesti flecurile
imi spui in timp ce tocesti tastele
dar picioarele mele au o viata a lor
si nu le place sa se conformeze
sau sa capituleze
in fata staticului
maine, maine ma opresc, promit!
te mint privindu-te in ochi
iar degetele mele zambesc complice
oprindu-se putin din leapsa

marți, 10 august 2010

Azi, sunt ca o matase

Sunt zile in care blocurile isi ridica poalele si incep sa mearga agale spre parcuri, scuturandu-si locatarii ca pe matreata. Puncte albe se strivesc repetat de asfaltul fierbinte si se topesc in cescute rosii de saki. Trotinete naive traverseaza neregulamentar iscand o polemica virulenta in clanul pisicilor batrane care se odihnesc pe bancutele din tei. Ei, nimic nu era asa pe vremea lor. Nu existau pasari mov care alergau ca nebunele fara sa se uite peste cine dau si nici bursuci obraznici care sa nu salute maimute varstnice ca sa nu mai spunem de sinsile impertinente care nu se ridica sa cedeze locul in cosuletele bicicletelor. Azi lebedele se saruta cu asinii chiar inainte ca luna sa intre in constelatia taurului iar renii isi gauresc copitele pentru a-si atarna lanturi de cositor. Si cand te gandesti ca inainte cositorul era folosit pentru latrine. Dar la ce poti sa te astepti cand pana si blocurile nu mai poarta zgarda si vor autonomie bancara.

marți, 27 iulie 2010

Trei


D. a ridicat incet ochii si s-a uitat lung spre rafturi. Una, doua, trei. A suflat cu convingere in pestele balon pe care il primise de la Delia pana cand acesta o ridica incet de la sol. Una, doua, trei. Dadu drumul pestelui si escalada singura restul de drum ramas pana la cea mai inalta carte. Sufla cu putere dar nu reusi decat sa ridice praful. Asa ca isi despleti parul cu care sterse copertile groase din carton. Apoi, impletind parul in doua, lega o parte a lui de marginea cea mai rigida a Marii Istorii a Eticii Germane si o parte si-l infasura ca o esarfa de matase la gat apoi isi pipai din obisnuinta buzunarele. Una, doua, trei tigari. Le scoase din pachet si amintindu-si de cursurile de origami facu din ele o lebeda cu un pian in loc de cioc si incepu sa cante. Cioranul de sub piciorul ei drept incepu sa se dezechilibreze si se pierdu in sectiunea aventuri cu doua rafturi mai jos, luand-o in avantul lui si pe Mimi, lebada pian care pluti pana la calimara uitata deschisa pe jos. O lovi cu o clapa si incepu sa inoate pe suprafata vascoasa lasand in urma literele solide din alfabetul aramaic. Unde oare o fi invatat, gandi D, in timp ce Cioranul de sub piciorul stang se dezechilibra si el din curiozitatea specifica, lasand-o pe D sa pluteasca pana la raftul al doilea unde se opri brusc. Din spatele paginilor Gellu se uita la piciorele ei lungi care atarnau chiar deasupra lui. Una… doua… trei… da, trei alunite.

joi, 22 iulie 2010

Complotul diacriticelor

Pana si a-ul meu a renuntat la accesorii din cauza caldurii. Era de asteptat dupa ce si i-ul a pretins ca si-a pierdut caciulita preferata cu reni in timp ce alerga sa prinda 40-ul iar s a venit plangand cu sughituri si tremurand de teama celor care i-au furat virgula in Piata Chiliei. Numai t cel timid, zambind strengareste de sub mustata lui incipienta, a recunoscut cu nonsalanta specific adolescentina ca si-a vandut virgula in Piata Ovidiu, in spatele Casei cu Lei, in schimbul unui ghiveci cu o planta de marijuana. A motivat ca ingrijirea unei plante il face mai responsabil si este chiar un prag important in drumul lui spre maturizare.

miercuri, 21 iulie 2010

Fridei care uraste geometria in spatiu

Din lumea mea – spre lumea ta – sunt doar cercuri de creta. E la fel de firesc ca atunci cand saream sotronul si uitam sa ne mai oprim la vederea axului care separa cercul cel mare in doua parti aproape identice, si ne continuam aventura pe dalele trotuarului, undeva intre A si z, mereu razand si visand, dala cu dala, pana cand noi oboseam dar picioarele noastre continuau intrecerea prin lanuri si rauri, chicotind si imbrancindu-se mereu si mereu. Pe vremea aia eu eram Agatha si tu il iubeai pe Liviu. Era la fel de simplu ca atunci cand imparteam aceeasi foaie din caietul de matematica sau cand scriam aceeasi poezie. Intre timp am invatat sa prind tantarii in zbor, dar, in secret, eu inca mai sunt Agatha si tu inca il mai iubesti pe Liviu, pentru ca numai el miroase a pagini ude si galbene si poate putin a copilarie.

sâmbătă, 17 iulie 2010

No comment


Consiliul Judeţean Constanţa a comasat instituţiile culturale, iar după 50 de ani de existenţă opera constănţeană este desfiinţată.
Din cei 1.021 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Constanţa au fost concediaţi 353. Dintre aceştia, 292 sunt artişti.

luni, 12 iulie 2010

Nopti ca acestea

Mi-am promis că nu-ţi mai scriu. Dar la fel cum întarzii la toate intâlnirile, la fel de greu mi-e să mă ţin de promisiuni. Cu atât mai mult în nopţi ca aceasta când cireşele se storc de vlagă construind scări cu trepte de marmură spre zenit. Şi cu fiecare treaptă, stelele se transformă în licurici iar cireşele gălăgioase se înghesuie în galaxii lăptoase. Ne-am adăpostit împreună de atâtea ori când ploua cu sâmburi încât trupul tău părea întreg doar atunci când mă purtai la gât. Frunzele mâinilor tale m-au adăpostit de toate singurătăţile încât, pe ascuns, mi-am dezlegat vocea şi i-am dat voie să caute vântul care-ţi mângâie tâmplele. Ce degete îţi mângîie dealurile spatelui? Ce ochi îţi cântă la ureche? Cine îmi poartă dorurile şi crizele şi fricile? Cine rătăceşte iar şi iar în povestea buzelor tale?
Uitările mele se ruşinează şi ele la fiecare mângăiere, la fiecare vers, la fiecare amintire.
Poate e vina rosului de cireşe care luminează în nopţi ca aceastea.

sâmbătă, 26 iunie 2010

Lulu pleca
Spre tarmuri cu pesti fara solzi
Si castele
Spre lumi suprapuse , concentrice
Spre je ne sais quoi si quelque chose-uri baghetice
Sa cunoasca l’amour
Toujour
Dar ochii ei se fac prastie
Si trimit biletele de hamei
Cu drojdie
Ea cere
Si priveste
Spre lumi de chiblimbar in apus
Lulu pleaca
Si se-ntoarce.
Nici azi, nici maine.

vineri, 25 iunie 2010

Şi plouã... zãpada ne-ngroape.

joi, 24 iunie 2010

Azi nu sunt cuvinte, nici dialoguri, nici sunete. Azi meduzele se topesc, greierii scot flăcări din picioare, gărgăriţele îşi caută bulinele, marul îşi striveşte cotorul şi degetele fug de picioare. Pianul zace dezacordat în pod între lampa de gaz şi monstrul de sub pat. Dar azi nu fac curăţenie, nu ţip şi nu caut. Azi fumez şi mă-nec în litere. Azi mă topesc cu meduzele.


luni, 21 iunie 2010

Filis scrie scurt
Ca şi pauzele publicitare
Ale televiziunilor puţin populare
Filis scrie tocmai când nu poate
Când o doare mai puţin
Când simte că moare
Când umerii o dor de atâta căutare
Când vântul o uită, şi o sare
Când ploia măruntă pe pulpe o bate
Fix când nu poate
Filis scrie pentru că nu mai poate
Pentru că a rămas fără ţigări
Şi limba o doare
Şi altceva nu ştie, nu poate
Ea scrie
Şi moare
Cu fiecare vers de taină, vers de caro şi de pică
Vers absurd
Şi scurt
Păcat că o strică sau strigă
Dar cine mai ştie că mâine-i de vină
Filis scrie scurt
Din lene.

miercuri, 9 iunie 2010

Umori

Cuvantul era resimtit ca o durere in plex – insatisfactie cronica. Oare aceasta era arma inconstientului ei, cu care o ataca de fiecare data. Se uitase la Vicky, Cristina, Barcelona in mod obsesiv, incat uitase sa mai numere si de fiecare data aceasta remarca o durea adanc, o ranea, o zgaria, o marca, ii punea o stampila pe fruntea existentei; era ca si cum Penelope o spunea chiar pentru ea, ii era strict adresata iar in acea voce ragusita de enervare se impleteau ura si regretul.
Niciodata nu se uitase la filmele lui Woody Allen pentru ca acesta, cu obstinatie, juca in absolut fiecare dintre ele. Intotdeauna rolul principal si aproape intotdeauna un rol de Don Juan care era invers proportional cu infatisarea lui de functionar prafuit ascuns in spatele ochelarilor de tocilar care ii confereau un aer pervers asa cum il au toti libidinosii de care esti ferm convins ca in intimitate se imbraca in piele si se lasa biciuiti de femei platite cu ora sau ling pantofi rosii cu toc pana cand acestia isi pierdul luciul fiind impregnati de prea multa saliva. Mi se parea o tortura ca toate acele femei frumoase care ii erau alaturi in pelicula sa il atinga sa il sarute sau sa se prefaca perpelite de dorul lui. Oare cat trebuiau sa se prefaca acele maestre ale actoriei, cat trebuiau sa indure si cat trebuiau sa sacrifice. Mi le imaginam fugind la baie dupa fiecare scena unde indeplineau acelasi ritual sacru pe care il indeplinesc cu religiozitate si bulimicii care ofera wc-ului ofranda cea mai de pret care le este la indemana si anume o parte a umorilor si secretiilor organismului. Un ritual atat de frecvent incat corpul il invata pe de rost si il indeplineste singur, la intervale regulate, regurgitandu-si amintirile culinare si sucul gastric, trimitandu-le inapoi pe dosul gatlejului.

duminică, 6 iunie 2010

Si pentru prima oara de cand se tot uita la acele poze, a inceput sa realizeze un lucru – si tu ai fost trista, nu-i asa? Cum de am putut sa uit toata istoria ta si sa ma las pacalita de fata asta ispititoare si de acel zambet, cand ochii tai sunt atat de tristi... toata viata ta ai cautat sa fii iubita si sa apartii unui loc. Iar eu cat te-am admirat si am vrut sa fiu ca tine si uite, poate ca sunt putin. Si nu vreau sa-mi aduc aminte sfarsitul tau pentru ca de cand sunt mica mi-am imaginat ca asta va fi si sfarsitul meu.

joi, 3 iunie 2010

Lecturi urbane - a doua poveste






lupta cu mine

George Vasilievici

mă lupt cu mine pentru mine.
în timp ce mă câştig mă pierd.
trăiesc datorită faptului că m-am ucis
şi mă iubesc urându-mă.

mă îngrop. mă plâng
şi-mi zic că şi cu mine
şi fără mine viaţa mea merge
mai departe.

mă lupt să mă elimin,
să mă extermin cu totul.
m-am asuprit destul
şi sunt sătul ca-n ochii mei
să putrezească stelele
de cum mă uit spre ele.

prezentul e plin de cadavrele mele
prin el zboară şi croncănesc
precum corbii gânduri despre
planuri de asasinat împotriva
celor ce am mai rămas prin mine.

sunt singurul meu duşman
şi în afară nici un prieten
care să nu îmi ia cu îndârjire
partea şi să mă trădeze.
nici o femeie care să
nu mă confunde cu cel pe care-l urăsc
cu cel care distruge.

împotriva mea mă lupt mereu
în inferioritate numerică.
împotriva mea sunt singur
împotriva tuturor.

marți, 1 iunie 2010

Lecturi urbane



Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunitatii.
Pe 3 iunie, ora 12:21, în Parcul Teatrului National de Operă şi Balet Oleg Danovski, precum şi la ora 17:34, in amfiteatrul din Parcul Tabacarie, esti invitat cu o carte sub brat. Haideţi să citim împreună.

Cu această ocazie Revista TOMIS va lansa un supliment dedicat regretatului scriitor George VASILIEVICI

sâmbătă, 29 mai 2010

Epilog

In ziua inmormântării, cam cu vreo 2 ore înainte, în faţa teatrului Fantazio (care în teorie ar trebui să primească numele actorului, dar ştim cu toţii că practica ne omoară)erau aşa:
- în centru - un grup de oameni în vârstă care aşteptau să vadă cursul evenimentelor
- în colţul drept - două posturi de televiziune care aşteptau cu nesaţ să relateze live şi în direct (păcat că nu semnase cu nimeni un contract de exclusivitate, că a naibii doamnă cu coasa(pleonasmul e dorit), nu a ştiut să trimită şi ea o telegramă înainte)
- in colţul stâng - camuflat între zecile de lumânări roşii, o ladă la fel de roşie cu un nene ataşat de ea (să-i spunem Nelu ), pe care erau postate alte lumânări - rosii -. Pe ladă, nu pe Nelu. A nu, nu era un gest draguţ, prin care să spunem, primăria, îşi arată omagiile, împărţind lumânări, ci doar Nelu care a învaţat în capitalism că respectul nu hrăneşte pe nimeni.

joi, 27 mai 2010

Oare muzele mor?

Se pare că cele mai multe accesări le ai după ce ai trecut râul Stix. Oare pentru a fi recunoscut ca şi o valoare trebuie să treci de materie? Prea filosofal probabil. Sau omul in micimea lui trebuie să conştientizeze mai întâi faptul că nu o să te mai vada performând, there for, o să-şi dea seama că i-a placut de tine, că poate aveai un quelque chose care te diferenţia de aproapele tău, că pentru câteva secunde hipnotice te lasai pradă lui şi poveştilor, că pentru câteva secunde intrai într-o buclă temporală în care nu exista nici foame, nici sete, nici invidie sau polemică.
S-a tras cortina...



marți, 25 mai 2010

Ghici!!!!

Dacă noi, poporul român, suntem femeia bătrână, bolnavă şi sătulă de viaţă, care dintre personaje reprezintă statul român?

vineri, 14 mai 2010

Acum ori niciodata

Femeie, 19 ani, (bine, 20) blondă ravisantă, IQ ridicat şi funduleţ apetisant, nu calc, nu spăl, nu gătesc, nu spăl vase, vocabular de bucătarie limitat la cartofi prăjiţi, ochiuri şi dacă ies paste, (bine,recunosc, 23), intoleranţa crescută la soacre şi uşor iritabilă la misoginisme, caut pisică cu care să-mi împart demenţa la bătrâneţe. (OK, 25, dar nu mai mult!)


video

luni, 26 aprilie 2010

Asumarea reuşitei

De o săptămână sunt ţintuită de cea mai grea boală a omenirii, care-mi intunecă privirea, işi bate joc de conexiunile mele sinaptice (şi aşa reduse numeric), provoacă depresie şi lipsă de apetit (în toate domeniile), si cel mai greu, mă împiedică să socializez pe motiv de contagiune. Da, e ea - viroza respiratorie. Mi s-a spus că exagerez, că ochiul meu stâng, care lăcrimează nonstop şi este aidoma unei pere româneşti (mică, găunosă, şi care nu este niciodată cum pare) care a stat prea mult în soare, nu face decât sa-mi complimentenze şi să accentueze trasăturile puţin exotice. Degeaba exclami că de fapt el se închide şi suferă, iar că trăsături exotice nu înseamnă să ai un ochi rotund şi unul pe jumătate roşu şi inert dar care reuşeşte totuşi să cuprindă toată ura şi lamentările corpului. Iar nasul, la fel ca şi cel al lui Rudoph luminează prin noaptea înstelată şi se revarsă la fel ca şi cosiţle Cosânzenei în aştepterea partenerului.
Aşa că după o duzină de şerveţele consumate şi aruncate pe jos într-un mod simbolic de exprimare a frustrării pricinuite de faptul că lumea nu a stat pe loc şi nu a suferit cu mine, după mai multe căni de cafea care să reflecte poziţia mea privind dominaţia mogulilor de pliculeţe de ceai care au pus monopol pe piaţa lichidelor ce trebuiesc administrate la "boală" şi mai multe telefoane date cu noua mea voce sexi în care îmi anunţam apropiaţii că trebuie să-şi plătească scadenţele la bancă, asta pentru a expima profundul meu ..., bine, asta pentru amuzamentul propriu, am dat peste acest filmuleţ care m-a deprimat. Nu il recomand celor ca mine care preferă să stea în pat cu rolori de şerveţele în nas, să blesteme soarta, şi să aştepte o livrare specială de cartofi prăjiţi de la un admirator secret.
În rest, te învaţă că puterea e în tine, că atât timp cât îţi doreşti poţi să schimbi lumea şi percepţiile şi mai ales poţi să mergi mai departe.


video

sâmbătă, 17 aprilie 2010

Pentru toti oamenii muncii

Pentru ca se preconizeaza ca in curand, la un muc calator, un stranut puber si implicit neascultator, o ciuma virulenta sau o miserupista acuta "organul de stat" ne va face o vizita de curtoazie, sa ne mai intrebe de una alta, va ofer un decupaj dintr-un ziar care sa va serveasca drept scutire.
Asa ca atunci cand vedeti o burtica si dupa colt si organul, sa aveti la indemana aceasta cercetare stiintifica care sa explice halul in care sunteti si de ce aveti nevoie de un concediu platit departe de locul de munca.




marți, 13 aprilie 2010

Lui G.V.

Filis cea tristă
se caută în fiecare bulb de floare
care refuză să explodeze cu încăpăţânare
Care se ascunde în şotronul de cretă albastră
şi sare cu talpile arse cur cubeul
Care în fiecare dimineaţă când moare injură cu vână coconul de lapte
Filis e tristă şi scuipă cu ură în stele
şi râvna o cupride de tâmple şi-o trânteşte
O excită curbura loviturilor tale
Şi fumul perpetu al glandelor mui ate
Filis cea tristă
Se sinucide cu fiecare tigare

duminică, 11 aprilie 2010

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Only the strong


Pentru mult timp am crezut că sunt singura din lume care se simtea amenintata de o bucata de pâine pe jumătate ronţăită. Ei bine, ai mei părinţi, în infinita întelepciune psihi-pedagogico-nutriţionistă, la mare modă în perioada lui nea Nicu, se hotărâseră să-mi împartă un mare secret şi anume povestea bucatelor fermecate, pe care dacă le incepeai dar nu le terminai, urmau să te strige şi să te urmărească până şi în vis. Incredibil câte ştiau pentru că aşa se si întâmpla. Cum închideam ochii, cum apăreau alţi doi, mult mai mari şi mai pătrunzători, ai unei bucăţi de pâine malefice care făcea bale la gură în timp ce repata obsesiv “FILIS, DE CE NU M-AI MÂNCAT? FILIS! FILIS! FILIS! Şi încă o scurgere bucală “MĂNÂNCĂ-MĂ! MĂNÂNCĂ-MĂ AM ZIS! Şi mă trezeam cu sodori reci şi promiteam că nu voi mai lăsa nici o îmbucătură să sufere din cauza mea şi le voi trimite pe toate în paradisul meu intestinal.
Nu mic a fost şocul meu când am descoperit că nu sunt singura care avea contact cu această lume absconsă. Ei bine altă explicaţie nu am pentru faptul că în ziua de Paşte au fost peste o mie de cazuri primite la urgenţă numai în Bucuresti, dintre care 60 au fost de comă. Si nu e sărbătoare daca nu ţine trei zile. Aşa am descoperit eu că nu există numai felii de pâine obsedate ci o întreagă metropolă ascunsă cu locuitori precum pasca fatală, pulpa nefastă, drobul răzbunător şi oul perfid. Ca să nu mai vorbim de suratele cele mai malefice care nu se lasă până când nu te îmbracă ca într-o vrajă, la fel ca şi ielele, şi efectiv te forţeză să nu le lasi neterminate - tuica vinul şi cu berea. A treia fiind mai pricăjită, cele 2 surori mai mari şi mai întelepte îşi bagă întotdeauna coada în încercare lor de a nu strica reputaţie acestei surori mai mici şi plăpânde. Nici măcar nu pot sa-mi imaginez teroarea prin care trece cetăţeanul respectabil, cap de familie, când nu ştie cum să scape de sticla psihopată care aleargă şi urlă şi se tăvăleşte “Bea-mă, bea-mă, bea-mă! Să nu poată el să pună geană pe geană că hop şi stica cu ochii bulbaţi “Nelule, trezeşte-te şi bea-mă, bea-mă toată”. Şi nici măcar încercarea disperată de a se ascunde la naşi sau cumetri să nu dea roade pentru că ochii de ţuică nu te uită şi nu te iartă “Nelule, nu mă împărţi, eu sunt numai a ta, numai a ta, toată a ta! Acum Nelule, acum!” Ei bine, poate cineva să-l condamne?

miercuri, 31 martie 2010

Meeee...ry Easter


Sau Sfintele Sărbători de Paşti. Dar dacă spuneam în dulcea noastră limbă, se pierdea efectul mult dorit, plus că suntem o naţiune europeană şi trebuie să ne obişnuim să ne mai americanizăm un pic. Da, ştiu că America nu este în Europa, dar e mult mai cool cică să te orientezi spre State decât spre bătrâna Europă care abia te-a bagat în seamă după ani în care ai stat cuminte în prima bancă şi ai ridicat două degeţele firave şi un steguleţ cu o gaură din ce în ce mai mică în mijloc. Tot de import este şi iepurasul pufos care aduce cadouri dar care de obicei poate fi găsit sub forma un barbat păros ascuns într-un costum alb şi cu o tenta discretă de gri-sudoare la gât şi mâneci, vizuina lui fiind supermarketurile bine iluminate şi înţesate cu produse la super ofertă. Slavă domnului că înca nu este la modă sa ne punem în poala dânsului şi să-i şoptim delicat la ureche, cum ne plac ouale. Dacă vorbim de sărbători, de festinuri, apoi musai şi de cozile interminabile la mall sau market şi chiar la magazinul din colţ care are provizii ascunse de anul trecut precum vopsea eco de oua. Aparent ceapa şi apa fierbinte nu mai sunt nici la modă şi nici suficient de naturale, pardon, eco. Oule naturale şi deja vopsite au aparut pe rafturi de la începutul lunii martie, dar cum este o perioadă sfântă, nici măcar o undă păcătoase de alterare nu le-a atins. Chiar şi iepuraşii de ciocolată care ţi-au zâmbit de pe acelaşi raft 12 luni sunt adoptaţi acum, deşi, contrar vinului, le creşte doar preţul nu şi calitatea. Şi aşa ajungem la masa de Paşti cu sarmale, miel în toate formele şi poziţiile, drob, ouă, cozonaci, pască, colebil, iar sarmale , toba si pulpică, borşuleţ şi salate, boeuf bineînţeles şi triferment. Dupa care urmează tradiţionala vizită la rude, unde sunt şi mai multe sarmale înecate sub calote de smântână şi picioruşe de miel, şi alte ouă cu maioneză, Xanax şi colebil. Am zis rude ? Mai adaugă un Xanax.
Apropo, păstez o sarma şi nişte ouă pentru cine mai ţine minte semnificaţia sărbătorii. Cum? Dacă sunt cu maioneză? Există altfel????!!!!!

marți, 23 martie 2010

Speranţa moare ultima


De când ne-a invadat capitalismul, cea mai mare dorinţa a mea a fost sa lucrez la stat. Toate visurile de până atunci au pălit în faţa mai marelui şi supremului ţel democratic.
Şi nu am fost singura. O gloată de oameni cu paporniţe stăteau presaţi la uşile instituţiilor precum femeile atunci când se anunţă lichidări de stoc sau precum ieşenii atunci când se vând bormaşini sub preţul pieţei. Şi când apucai neică un loc păi nu-l mai lăsai până la pensie şi atunci prin testament îl lăsai rudei celei mai apropiate, ca să fie întru pomenire.
Cum nu am avut noroc de astfel de rude şi cum capitalismul părea că începe să dărâme turnul de fildeş în care îşi ţinea angajaţii, visul meu a început să pălească încet ca un bec care îşi dă ultima suflare. Resemnarea şi-a făcut loc şi a primit la sânul ei ultimul bastion inocent al speranţelor mele. Dar cum stăteam eu săptămâna asta cuminte în autocar, ce mi-au auzit urechile?! Un drag domn senator a cărui coloratură politică nu are nici o importanţa a propus o nouă iniţiativă legislativă care priveşte promulgarea - Zilei Naţionale a Rugaciunii!!! (zi liberă la stat!!!) Aparent romanul are nevoie de o zi speciala in care sa multumeasca divinitatii pentru ca de luni pana sambata e nitel cam ocupat, iar duminica, let's face it, pana si Doamne Doamne s-a odihnit. Si cum toata problemele au palit si nu mai avem de ce sa ne ocupam, ne trebuie o zi speciala in care sa ne inghesuim la aghiasma, pupat sutane si aprins lumanari. Am si o intrebare - se dau si sarmale bonus? Ca doar e o zi intreaga si ti se face si nitel foame. Sau poate e nevoie de o asemenea zi tocmai pentru faptul ca nu mai exista o alta iesire si ne trebuie o pila un pic mai mare. Eu insa am o rugaminte. Sa nu-mi intercepteze convorbirile cu Cel de Sus, ca sunt mai pacatoasa din fire si am multe de marturisit. Nu degeaba românul s-a născut poet, pentru că gena originalităţii este din moşi strămoşi şi se păstrează foarte bine. Ei bine, cu atâtea zile libere pe care ţi le oferă statul, cine mai are nevoie şi de bani? In aşteptarea zilei naţionale a lipsei de chef la muncă, sau a uitatului in gol, vă urez zile şi nopţi cât mai spirituale.

P.S. - Astept sugestii pentru noi zile nationale, pentru ca vorba aia, trebuie sa ne implicam. Don't ask what Romania can do for you, ask what you can do for Romania!

marți, 9 martie 2010

Pe aripile vantului






Un praf roşiatic de natură necunoscută s-a depus în aceste zile peste maşinile constănţenilor, neţinând cont de marcă, model şi nici măcar de caii putere. După îndelungate cercetări s-a ajuns la concluzia că nu se poate demonstra provenienţa acestui musafir purtat pe calea aerului. Aşa că este liber la speculaţii, iar la aşa ceva ne pricepem destul de bine. O primă idee ar fi - praful de vise. Pentru că magazinele care comercializau aceste produse s-au închis, pe stoc fiind un exces de marfă nereturnabil, probabil proprietarii acestor afaceri au eliberat materia cu prolificul „zboară prafule, zboară!”. Sau poate este un praf de natură politică, pentru că doar ce am trecut printr-o perioadă a congreselor. Acum, praf prostănac nu poate să fie că doar a fost îndepartat cu grijă, praf violet nici atât că doar am vazut la televizor că era rosiatic, sau poate că era sub acoperire. Poate era un polen de crin, că doar e primăvară, iar natura, după cum am învătat la şcoală, renaşte. Eu una vă sfătuiesc să fiţi atenţi la aceste fenomene (ne)naturale pentru că nu se ştie niciodată când te alegi cu niţel praf în sau peste ochi.



Picture - by Wings-of-dust

luni, 22 februarie 2010

Ce are românul mai de preţ


Eeeeee, cum ce are românul mai de preţ?! Măi, la ce vă gândiţi ... Da, de sărbători e vorba. Şi avem, că de, criza nu e decât financiară. De la Valentini la Dragobeţi, de la vineri la luni de la mărţişoare la feminism. Ca reprezentantă a sexului frumos (cu modestie spus, bineînţeles) ma desfăt în cadouri roş’- albe, deşi nu sunt fan al respectivei echipe, cam de la începutul lunii decembrie. Şi Slavă Domnului au fost destule dăţi în care nu m-am plâns că atunci când n-am avut, am importat – da, tot de sărbători e vorba.
La început de primăvară, m-am pregătit sufleteşte să fiu iar în centrul atenţei. Mi-am achiziţionat chiar o gentuţă specială pentru mărţişoare cu un buzunărel special, dotat cu o batistă impermeabilă de pus la rana financiară a apropiaţilor. Pentru că şi preţurile, ca şi stima noastră de sine vor exploda. De la ghioceii ofiliţi la potcoavele aurite, de la parfumuri “original franţuze, made in Turky” la ţigări fără filtru, toate vor fi curăţate de pe tarabele mutate pe borduri
Am putea fi singura ţară cară să vândă bilete (la negru bineînţeles, că turismul e mai înfloritor acolo) către sfârşitul omenirii, că tot românul a fost primul care a povestit cum şi-a petrecut sfârşitul lumii. Şi dacă tot vorbim de sărbători, ar trebui să sărbătorim şi faptul că suntem fruntaşi la berlinală nu numai la berelinară cu cărnaţii de Pleşcoi.
Va urez zile şi nopţi de sărbătoare!

Din România, cu dragoste


Iarnă, ger, ninsoare, trafic, criză (financiară, locală, sentimentală, verbală), FMI, buget, austeritate. Cât de uşor este să cazi în plasa grijilor cotidiene, fie ele reale sau doar un prognostic inoculat cu grijă în minţile noastre, ce-i drept destul de maleabile. Dar asta mi se parte fascinant la acest popor, că indiferent de ce se întâmplă în jur sau de câte se vehiculează, bravul daco-roman tot va găsi un lian de care sa se apuce pentru a vedea partea bună a lucrurilor. Din acest motiv cred că nu avem nici numarul record al depresiilor din America deşi unii mai răutăcioşi spun că am avea economia cu mult sub a lor. Pentru că noi suntem optimişti şi inteligenţi, nu adoptăm boli “pompoase” ci adoptăm motive de sărbătoare. Probabil din această cauză l-am luat de la Uncle Sam pe Sf. Valentin deşi aveam şi noi, cei drept sau pricăjit, un Dragobete mioritic. Şi uite aşa îşi mai aduce omul aminte că nu e singur, mai cumpără o inimioară sau o cană cu numele partenerului şi pleacă fericit acasă unde se încălzeşte cu multe îmbrăţişări fierbinţi. Că doar e iarnă. Şi uite aşa, românul va mai trăi mult pe acest pământ, pentru că el este singurul care are cheia fericirii şi ce este cel mai important, ştie să o foloseasă. Aşa că dragă cititorule, te invit să le transmiţi şi tu un mulţumesc în această lună a iubirii, tuturor celor te fac să zâmbeşti, să iubeşti sau să alegi marfa de la taraba lor.