duminică, 14 august 2011

Autostopist de ocazie

Este ceva in sfarsitul asta de august care ma face sa ma pierd, sa ma scurg incet de pe scaunul biroului printre firimiturile de covrig de pe mocheta si incet de la etajul cinci, pe langa picurii de la aparatul de aer conditionat, pana in statia de 304 si de acolo departe, foarte departe, catre un niciunde linistit cu maci si scortisoara, invelita toata in iedera si muschi, sa stranut verde si sa respir gargarite, fara timp si identitate, neintoarsa, nechemata, neteda si lina.