Lulu pleca
Spre tarmuri cu pesti fara solzi
Si castele
Spre lumi suprapuse , concentrice
Spre je ne sais quoi si quelque chose-uri baghetice
Sa cunoasca l’amour
Toujour
Dar ochii ei se fac prastie
Si trimit biletele de hamei
Cu drojdie
Ea cere
Si priveste
Spre lumi de chiblimbar in apus
Lulu pleaca
Si se-ntoarce.
Nici azi, nici maine.

Şi plouã... zãpada ne-ngroape.

Azi nu sunt cuvinte, nici dialoguri, nici sunete. Azi meduzele se topesc, greierii scot flăcări din picioare, gărgăriţele îşi caută bulinele, marul îşi striveşte cotorul şi degetele fug de picioare. Pianul zace dezacordat în pod între lampa de gaz şi monstrul de sub pat. Dar azi nu fac curăţenie, nu ţip şi nu caut. Azi fumez şi mă-nec în litere. Azi mă topesc cu meduzele.

Filis scrie scurt
Ca şi pauzele publicitare
Ale televiziunilor puţin populare
Filis scrie tocmai când nu poate
Când o doare mai puţin
Când simte că moare
Când umerii o dor de atâta căutare
Când vântul o uită, şi o sare
Când ploia măruntă pe pulpe o bate
Fix când nu poate
Filis scrie pentru că nu mai poate
Pentru că a rămas fără ţigări
Şi limba o doare
Şi altceva nu ştie, nu poate
Ea scrie
Şi moare
Cu fiecare vers de taină, vers de caro şi de pică
Vers absurd
Şi scurt
Păcat că o strică sau strigă
Dar cine mai ştie că mâine-i de vină
Filis scrie scurt
Din lene.

Umori

Cuvantul era resimtit ca o durere in plex – insatisfactie cronica. Oare aceasta era arma inconstientului ei, cu care o ataca de fiecare data. Se uitase la Vicky, Cristina, Barcelona in mod obsesiv, incat uitase sa mai numere si de fiecare data aceasta remarca o durea adanc, o ranea, o zgaria, o marca, ii punea o stampila pe fruntea existentei; era ca si cum Penelope o spunea chiar pentru ea, ii era strict adresata iar in acea voce ragusita de enervare se impleteau ura si regretul.
Niciodata nu se uitase la filmele lui Woody Allen pentru ca acesta, cu obstinatie, juca in absolut fiecare dintre ele. Intotdeauna rolul principal si aproape intotdeauna un rol de Don Juan care era invers proportional cu infatisarea lui de functionar prafuit ascuns in spatele ochelarilor de tocilar care ii confereau un aer pervers asa cum il au toti libidinosii de care esti ferm convins ca in intimitate se imbraca in piele si se lasa biciuiti de femei platite cu ora sau ling pantofi rosii cu toc pana cand acestia isi pierdul luciul fiind impregnati de prea multa saliva. Mi se parea o tortura ca toate acele femei frumoase care ii erau alaturi in pelicula sa il atinga sa il sarute sau sa se prefaca perpelite de dorul lui. Oare cat trebuiau sa se prefaca acele maestre ale actoriei, cat trebuiau sa indure si cat trebuiau sa sacrifice. Mi le imaginam fugind la baie dupa fiecare scena unde indeplineau acelasi ritual sacru pe care il indeplinesc cu religiozitate si bulimicii care ofera wc-ului ofranda cea mai de pret care le este la indemana si anume o parte a umorilor si secretiilor organismului. Un ritual atat de frecvent incat corpul il invata pe de rost si il indeplineste singur, la intervale regulate, regurgitandu-si amintirile culinare si sucul gastric, trimitandu-le inapoi pe dosul gatlejului.

Si pentru prima oara de cand se tot uita la acele poze, a inceput sa realizeze un lucru – si tu ai fost trista, nu-i asa? Cum de am putut sa uit toata istoria ta si sa ma las pacalita de fata asta ispititoare si de acel zambet, cand ochii tai sunt atat de tristi... toata viata ta ai cautat sa fii iubita si sa apartii unui loc. Iar eu cat te-am admirat si am vrut sa fiu ca tine si uite, poate ca sunt putin. Si nu vreau sa-mi aduc aminte sfarsitul tau pentru ca de cand sunt mica mi-am imaginat ca asta va fi si sfarsitul meu.

Lecturi urbane - a doua poveste

lupta cu mine

George Vasilievici

mă lupt cu mine pentru mine.
în timp ce mă câştig mă pierd.
trăiesc datorită faptului că m-am ucis
şi mă iubesc urându-mă.

mă îngrop. mă plâng
şi-mi zic că şi cu mine
şi fără mine viaţa mea merge
mai departe.

mă lupt să mă elimin,
să mă extermin cu totul.
m-am asuprit destul
şi sunt sătul ca-n ochii mei
să putrezească stelele
de cum mă uit spre ele.

prezentul e plin de cadavrele mele
prin el zboară şi croncănesc
precum corbii gânduri despre
planuri de asasinat împotriva
celor ce am mai rămas prin mine.

sunt singurul meu duşman
şi în afară nici un prieten
care să nu îmi ia cu îndârjire
partea şi să mă trădeze.
nici o femeie care să
nu mă confunde cu cel pe care-l urăsc
cu cel care distruge.

împotriva mea mă lupt mereu
în inferioritate numerică.
împotriva mea sunt singur
împotriva tuturor.

Lecturi urbane

Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spaţiile publice şi crearea unui nou model de a contribui la binele comunitatii.
Pe 3 iunie, ora 12:21, în Parcul Teatrului National de Operă şi Balet Oleg Danovski, precum şi la ora 17:34, in amfiteatrul din Parcul Tabacarie, esti invitat cu o carte sub brat. Haideţi să citim împreună.

Cu această ocazie Revista TOMIS va lansa un supliment dedicat regretatului scriitor George VASILIEVICI

Epilog

In ziua inmormântării, cam cu vreo 2 ore înainte, în faţa teatrului Fantazio (care în teorie ar trebui să primească numele actorului, dar ştim cu toţii că practica ne omoară)erau aşa:
- în centru - un grup de oameni în vârstă care aşteptau să vadă cursul evenimentelor
- în colţul drept - două posturi de televiziune care aşteptau cu nesaţ să relateze live şi în direct (păcat că nu semnase cu nimeni un contract de exclusivitate, că a naibii doamnă cu coasa(pleonasmul e dorit), nu a ştiut să trimită şi ea o telegramă înainte)
- in colţul stâng - camuflat între zecile de lumânări roşii, o ladă la fel de roşie cu un nene ataşat de ea (să-i spunem Nelu ), pe care erau postate alte lumânări - rosii -. Pe ladă, nu pe Nelu. A nu, nu era un gest draguţ, prin care să spunem, primăria, îşi arată omagiile, împărţind lumânări, ci doar Nelu care a învaţat în capitalism că respectul nu hrăneşte pe nimeni.

Oare muzele mor?

Se pare că cele mai multe accesări le ai după ce ai trecut râul Stix. Oare pentru a fi recunoscut ca şi o valoare trebuie să treci de materie? Prea filosofal probabil. Sau omul in micimea lui trebuie să conştientizeze mai întâi faptul că nu o să te mai vada performând, there for, o să-şi dea seama că i-a placut de tine, că poate aveai un quelque chose care te diferenţia de aproapele tău, că pentru câteva secunde hipnotice te lasai pradă lui şi poveştilor, că pentru câteva secunde intrai într-o buclă temporală în care nu exista nici foame, nici sete, nici invidie sau polemică.
S-a tras cortina...

Ghici!!!!

Dacă noi, poporul român, suntem femeia bătrână, bolnavă şi sătulă de viaţă, care dintre personaje reprezintă statul român?

Acum ori niciodata

Femeie, 19 ani, (bine, 20) blondă ravisantă, IQ ridicat şi funduleţ apetisant, nu calc, nu spăl, nu gătesc, nu spăl vase, vocabular de bucătarie limitat la cartofi prăjiţi, ochiuri şi dacă ies paste, (bine,recunosc, 23), intoleranţa crescută la soacre şi uşor iritabilă la misoginisme, caut pisică cu care să-mi împart demenţa la bătrâneţe. (OK, 25, dar nu mai mult!)

Asumarea reuşitei

De o săptămână sunt ţintuită de cea mai grea boală a omenirii, care-mi intunecă privirea, işi bate joc de conexiunile mele sinaptice (şi aşa reduse numeric), provoacă depresie şi lipsă de apetit (în toate domeniile), si cel mai greu, mă împiedică să socializez pe motiv de contagiune. Da, e ea - viroza respiratorie. Mi s-a spus că exagerez, că ochiul meu stâng, care lăcrimează nonstop şi este aidoma unei pere româneşti (mică, găunosă, şi care nu este niciodată cum pare) care a stat prea mult în soare, nu face decât sa-mi complimentenze şi să accentueze trasăturile puţin exotice. Degeaba exclami că de fapt el se închide şi suferă, iar că trăsături exotice nu înseamnă să ai un ochi rotund şi unul pe jumătate roşu şi inert dar care reuşeşte totuşi să cuprindă toată ura şi lamentările corpului. Iar nasul, la fel ca şi cel al lui Rudoph luminează prin noaptea înstelată şi se revarsă la fel ca şi cosiţle Cosânzenei în aştepterea partenerului.
Aşa că după o duzină de şerveţele consumate şi aruncate pe jos într-un mod simbolic de exprimare a frustrării pricinuite de faptul că lumea nu a stat pe loc şi nu a suferit cu mine, după mai multe căni de cafea care să reflecte poziţia mea privind dominaţia mogulilor de pliculeţe de ceai care au pus monopol pe piaţa lichidelor ce trebuiesc administrate la "boală" şi mai multe telefoane date cu noua mea voce sexi în care îmi anunţam apropiaţii că trebuie să-şi plătească scadenţele la bancă, asta pentru a expima profundul meu ..., bine, asta pentru amuzamentul propriu, am dat peste acest filmuleţ care m-a deprimat. Nu il recomand celor ca mine care preferă să stea în pat cu rolori de şerveţele în nas, să blesteme soarta, şi să aştepte o livrare specială de cartofi prăjiţi de la un admirator secret.
În rest, te învaţă că puterea e în tine, că atât timp cât îţi doreşti poţi să schimbi lumea şi percepţiile şi mai ales poţi să mergi mai departe.

Pentru toti oamenii muncii

Pentru ca se preconizeaza ca in curand, la un muc calator, un stranut puber si implicit neascultator, o ciuma virulenta sau o miserupista acuta "organul de stat" ne va face o vizita de curtoazie, sa ne mai intrebe de una alta, va ofer un decupaj dintr-un ziar care sa va serveasca drept scutire.
Asa ca atunci cand vedeti o burtica si dupa colt si organul, sa aveti la indemana aceasta cercetare stiintifica care sa explice halul in care sunteti si de ce aveti nevoie de un concediu platit departe de locul de munca.

Lui G.V.

Filis cea tristă
se caută în fiecare bulb de floare
care refuză să explodeze cu încăpăţânare
Care se ascunde în şotronul de cretă albastră
şi sare cu talpile arse cur cubeul
Care în fiecare dimineaţă când moare injură cu vână coconul de lapte
Filis e tristă şi scuipă cu ură în stele
şi râvna o cupride de tâmple şi-o trânteşte
O excită curbura loviturilor tale
Şi fumul perpetu al glandelor mui ate
Filis cea tristă
Se sinucide cu fiecare tigare

Only the strong II

Only the strong

Pentru mult timp am crezut că sunt singura din lume care se simtea amenintata de o bucata de pâine pe jumătate ronţăită. Ei bine, ai mei părinţi, în infinita întelepciune psihi-pedagogico-nutriţionistă, la mare modă în perioada lui nea Nicu, se hotărâseră să-mi împartă un mare secret şi anume povestea bucatelor fermecate, pe care dacă le incepeai dar nu le terminai, urmau să te strige şi să te urmărească până şi în vis. Incredibil câte ştiau pentru că aşa se si întâmpla. Cum închideam ochii, cum apăreau alţi doi, mult mai mari şi mai pătrunzători, ai unei bucăţi de pâine malefice care făcea bale la gură în timp ce repata obsesiv “FILIS, DE CE NU M-AI MÂNCAT? FILIS! FILIS! FILIS! Şi încă o scurgere bucală “MĂNÂNCĂ-MĂ! MĂNÂNCĂ-MĂ AM ZIS! Şi mă trezeam cu sodori reci şi promiteam că nu voi mai lăsa nici o îmbucătură să sufere din cauza mea şi le voi trimite pe toate în paradisul meu intestinal.
Nu mic a fost şocul meu când am descoperit că nu sunt singura care avea contact cu această lume absconsă. Ei bine altă explicaţie nu am pentru faptul că în ziua de Paşte au fost peste o mie de cazuri primite la urgenţă numai în Bucuresti, dintre care 60 au fost de comă. Si nu e sărbătoare daca nu ţine trei zile. Aşa am descoperit eu că nu există numai felii de pâine obsedate ci o întreagă metropolă ascunsă cu locuitori precum pasca fatală, pulpa nefastă, drobul răzbunător şi oul perfid. Ca să nu mai vorbim de suratele cele mai malefice care nu se lasă până când nu te îmbracă ca într-o vrajă, la fel ca şi ielele, şi efectiv te forţeză să nu le lasi neterminate - tuica vinul şi cu berea. A treia fiind mai pricăjită, cele 2 surori mai mari şi mai întelepte îşi bagă întotdeauna coada în încercare lor de a nu strica reputaţie acestei surori mai mici şi plăpânde. Nici măcar nu pot sa-mi imaginez teroarea prin care trece cetăţeanul respectabil, cap de familie, când nu ştie cum să scape de sticla psihopată care aleargă şi urlă şi se tăvăleşte “Bea-mă, bea-mă, bea-mă! Să nu poată el să pună geană pe geană că hop şi stica cu ochii bulbaţi “Nelule, trezeşte-te şi bea-mă, bea-mă toată”. Şi nici măcar încercarea disperată de a se ascunde la naşi sau cumetri să nu dea roade pentru că ochii de ţuică nu te uită şi nu te iartă “Nelule, nu mă împărţi, eu sunt numai a ta, numai a ta, toată a ta! Acum Nelule, acum!” Ei bine, poate cineva să-l condamne?

Meeee...ry Easter

Sau Sfintele Sărbători de Paşti. Dar dacă spuneam în dulcea noastră limbă, se pierdea efectul mult dorit, plus că suntem o naţiune europeană şi trebuie să ne obişnuim să ne mai americanizăm un pic. Da, ştiu că America nu este în Europa, dar e mult mai cool cică să te orientezi spre State decât spre bătrâna Europă care abia te-a bagat în seamă după ani în care ai stat cuminte în prima bancă şi ai ridicat două degeţele firave şi un steguleţ cu o gaură din ce în ce mai mică în mijloc. Tot de import este şi iepurasul pufos care aduce cadouri dar care de obicei poate fi găsit sub forma un barbat păros ascuns într-un costum alb şi cu o tenta discretă de gri-sudoare la gât şi mâneci, vizuina lui fiind supermarketurile bine iluminate şi înţesate cu produse la super ofertă. Slavă domnului că înca nu este la modă sa ne punem în poala dânsului şi să-i şoptim delicat la ureche, cum ne plac ouale. Dacă vorbim de sărbători, de festinuri, apoi musai şi de cozile interminabile la mall sau market şi chiar la magazinul din colţ care are provizii ascunse de anul trecut precum vopsea eco de oua. Aparent ceapa şi apa fierbinte nu mai sunt nici la modă şi nici suficient de naturale, pardon, eco. Oule naturale şi deja vopsite au aparut pe rafturi de la începutul lunii martie, dar cum este o perioadă sfântă, nici măcar o undă păcătoase de alterare nu le-a atins. Chiar şi iepuraşii de ciocolată care ţi-au zâmbit de pe acelaşi raft 12 luni sunt adoptaţi acum, deşi, contrar vinului, le creşte doar preţul nu şi calitatea. Şi aşa ajungem la masa de Paşti cu sarmale, miel în toate formele şi poziţiile, drob, ouă, cozonaci, pască, colebil, iar sarmale , toba si pulpică, borşuleţ şi salate, boeuf bineînţeles şi triferment. Dupa care urmează tradiţionala vizită la rude, unde sunt şi mai multe sarmale înecate sub calote de smântână şi picioruşe de miel, şi alte ouă cu maioneză, Xanax şi colebil. Am zis rude ? Mai adaugă un Xanax.
Apropo, păstez o sarma şi nişte ouă pentru cine mai ţine minte semnificaţia sărbătorii. Cum? Dacă sunt cu maioneză? Există altfel????!!!!!

Speranţa moare ultima

De când ne-a invadat capitalismul, cea mai mare dorinţa a mea a fost sa lucrez la stat. Toate visurile de până atunci au pălit în faţa mai marelui şi supremului ţel democratic.
Şi nu am fost singura. O gloată de oameni cu paporniţe stăteau presaţi la uşile instituţiilor precum femeile atunci când se anunţă lichidări de stoc sau precum ieşenii atunci când se vând bormaşini sub preţul pieţei. Şi când apucai neică un loc păi nu-l mai lăsai până la pensie şi atunci prin testament îl lăsai rudei celei mai apropiate, ca să fie întru pomenire.
Cum nu am avut noroc de astfel de rude şi cum capitalismul părea că începe să dărâme turnul de fildeş în care îşi ţinea angajaţii, visul meu a început să pălească încet ca un bec care îşi dă ultima suflare. Resemnarea şi-a făcut loc şi a primit la sânul ei ultimul bastion inocent al speranţelor mele. Dar cum stăteam eu săptămâna asta cuminte în autocar, ce mi-au auzit urechile?! Un drag domn senator a cărui coloratură politică nu are nici o importanţa a propus o nouă iniţiativă legislativă care priveşte promulgarea - Zilei Naţionale a Rugaciunii!!! (zi liberă la stat!!!) Aparent romanul are nevoie de o zi speciala in care sa multumeasca divinitatii pentru ca de luni pana sambata e nitel cam ocupat, iar duminica, let's face it, pana si Doamne Doamne s-a odihnit. Si cum toata problemele au palit si nu mai avem de ce sa ne ocupam, ne trebuie o zi speciala in care sa ne inghesuim la aghiasma, pupat sutane si aprins lumanari. Am si o intrebare - se dau si sarmale bonus? Ca doar e o zi intreaga si ti se face si nitel foame. Sau poate e nevoie de o asemenea zi tocmai pentru faptul ca nu mai exista o alta iesire si ne trebuie o pila un pic mai mare. Eu insa am o rugaminte. Sa nu-mi intercepteze convorbirile cu Cel de Sus, ca sunt mai pacatoasa din fire si am multe de marturisit. Nu degeaba românul s-a născut poet, pentru că gena originalităţii este din moşi strămoşi şi se păstrează foarte bine. Ei bine, cu atâtea zile libere pe care ţi le oferă statul, cine mai are nevoie şi de bani? In aşteptarea zilei naţionale a lipsei de chef la muncă, sau a uitatului in gol, vă urez zile şi nopţi cât mai spirituale.

P.S. - Astept sugestii pentru noi zile nationale, pentru ca vorba aia, trebuie sa ne implicam. Don't ask what Romania can do for you, ask what you can do for Romania!

Pe aripile vantului

Un praf roşiatic de natură necunoscută s-a depus în aceste zile peste maşinile constănţenilor, neţinând cont de marcă, model şi nici măcar de caii putere. După îndelungate cercetări s-a ajuns la concluzia că nu se poate demonstra provenienţa acestui musafir purtat pe calea aerului. Aşa că este liber la speculaţii, iar la aşa ceva ne pricepem destul de bine. O primă idee ar fi - praful de vise. Pentru că magazinele care comercializau aceste produse s-au închis, pe stoc fiind un exces de marfă nereturnabil, probabil proprietarii acestor afaceri au eliberat materia cu prolificul „zboară prafule, zboară!”. Sau poate este un praf de natură politică, pentru că doar ce am trecut printr-o perioadă a congreselor. Acum, praf prostănac nu poate să fie că doar a fost îndepartat cu grijă, praf violet nici atât că doar am vazut la televizor că era rosiatic, sau poate că era sub acoperire. Poate era un polen de crin, că doar e primăvară, iar natura, după cum am învătat la şcoală, renaşte. Eu una vă sfătuiesc să fiţi atenţi la aceste fenomene (ne)naturale pentru că nu se ştie niciodată când te alegi cu niţel praf în sau peste ochi.

Picture - by Wings-of-dust